Proteze dentare din silicon: ce sunt, avantaje și dezavantaje

Denumirea de „proteză dentară din silicon” este folosită frecvent pentru protezele moi sau flexibile, dar din punct de vedere tehnic poate crea confuzie. Majoritatea protezelor flexibile comercializate sub această denumire nu sunt fabricate din silicon, ci din rășini termoplastice, cel mai frecvent poliamidă (nylon). Siliconul este utilizat în stomatologie mai ales ca material moale de căptușire a suprafeței unei proteze convenționale. Cele două soluții au indicații, avantaje și limite diferite.

Pierderea unuia sau mai multor dinți poate fi tratată prin mai multe tipuri de restaurări protetice, de la punți și implanturi până la proteze parțiale sau totale mobilizabile. În acest context, pacienții întâlnesc uneori oferta de „proteze din silicon”, prezentate drept mai moi, mai confortabile și mai estetice decât protezele acrilice clasice.

Înainte de a compara avantajele și dezavantajele, este important să stabilim despre ce material vorbim de fapt.

Ce este, de fapt, o „proteză dentară din silicon”?

În literatura de specialitate nu există o categorie standard de proteze mobilizabile definitive în care întreaga bază a protezei să fie realizată din silicon, în sensul în care o proteză convențională este fabricată din rășină acrilică.

Termenul „proteză din silicon” este folosit în practică pentru două situații diferite:

protezele dentare flexibile, fabricate de regulă din materiale termoplastice precum poliamida (nylon), poliesterul sau poliacetalul;
protezele căptușite cu un material moale pe bază de silicon, în care structura protezei rămâne de obicei din rășină acrilică, iar suprafața care vine în contact cu mucoasa este acoperită cu un strat elastic.

Diferența este importantă inclusiv pentru întreținere și pentru comportamentul protezei în timpul masticației.

Un review publicat în British Dental Journal descrie protezele flexibile ca fiind realizate din rășini termoplastice de tip poliamidă, precum nylonul, în timp ce materialele de căptușire moi pot fi realizate din elastomeri siliconici.

Ce sunt protezele dentare flexibile?

Proteza flexibilă este cel mai frecvent o proteză parțială mobilizabilă, folosită atunci când pacientul mai păstrează o parte dintre dinții naturali.

În locul bazei rigide din acrilat și, în unele cazuri, al unui schelet metalic cu croșete, aceste proteze utilizează un material termoplastic cu un grad mai mare de elasticitate. Poliamida – cunoscută și ca nylon dentar – este unul dintre materialele cel mai bine documentate.

Materialul se poate prelungi în jurul anumitor dinți pentru a forma elemente de retenție de culoarea gingiei sau aproape translucide. Din acest motiv, croșetele pot fi mai puțin vizibile decât cele metalice ale unei proteze scheletate convenționale.

O analiză a literaturii privind poliamida ca material pentru baza protezelor arată că aceasta poate reprezenta o alternativă la rășinile acrilice în anumite situații clinice, datorită proprietăților sale estetice și flexibilității. Autorii subliniază însă și lipsa datelor clinice solide pe termen lung. Journal of Dentistry (Shiraz), review privind protezele din poliamidă.

Care sunt avantajele protezelor flexibile?

Principalul avantaj perceput de pacient este, de regulă, cel estetic. Elementele de retenție pot fi fabricate dintr-un material de culoarea gingiei și nu necesită neapărat croșete metalice vizibile atunci când pacientul zâmbește.

Alte avantaje descrise în literatura de specialitate includ:

flexibilitate mai mare decât a acrilatului convențional;
greutate redusă în anumite configurații;
senzație de confort pentru unii pacienți;
rezistență bună la fractură datorită elasticității materialului;
posibilitatea de a utiliza zone anatomice retentive care ar fi mai dificil de abordat cu o proteză rigidă;
absența croșetelor metalice vizibile în variantele complet nemetalice;
posibilitatea utilizării în anumite situații în care alte materiale nu sunt bine tolerate.

Un review privind protezele parțiale fără croșete metalice constată că aceste dispozitive pot oferi o bună compatibilitate cromatică, flexibilitate și acceptare estetică. Totuși, aceiași autori avertizează că avantajul estetic nu trebuie să înlocuiască principiile biomecanice necesare unei proteze corect proiectate..

O proteză mai flexibilă nu este automat o proteză mai bună

Din punct de vedere protetic, rigiditatea nu este întotdeauna un dezavantaj. Dimpotrivă, componentele rigide ale unei proteze parțiale convenționale au rolul de a transmite și distribui controlat forțele masticatorii între dinți și țesuturile de susținere.

O proteză foarte flexibilă se poate deplasa mai mult sub acțiunea forțelor de masticație. Dacă nu beneficiază de sprijinul și designul potrivite, presiunea poate fi transmisă într-o măsură mai mare către gingie și creasta alveolară.

Acesta este unul dintre motivele pentru care literatura protetică este mai prudentă decât unele prezentări comerciale ale acestor produse.

O poziție elaborată de experți ai Japan Prosthodontic Society arată că protezele fără croșete metalice trebuie să respecte aceleași principii de proiectare ca protezele parțiale convenționale. Autorii au considerat că protezele complet flexibile, fără un schelet rigid, nu ar trebui utilizate în mod general ca restaurări definitive, cu excepția unor situații selectate.

Ce spun studiile mai noi despre protezele flexibile?

Datele clinice sunt în continuare mai puține decât pentru protezele acrilice sau scheletate convenționale.

Un review sistematic publicat în 2025 a analizat 14 studii clinice privind protezele flexibile și protezele fără croșete metalice, fabricate din poliamide, poliesteri, poliacetali și PEEK.

Autorii au găsit o satisfacție mai mare a pacienților pe termen scurt în unele studii, însă au apreciat că dovezile care ar demonstra o performanță clinică similară protezelor parțiale convenționale sunt încă slabe.

În studiile disponibile, starea parodontală și nivelul osos din jurul dinților de sprijin au fost comparabile până la aproximativ un an, dar protezele flexibile au fost asociate într-un studiu cu mai multă roșeață a mucoasei după 12 luni, iar într-un altul cu o forță maximă de mușcătură mai mică. Autorii remarcă și lipsa studiilor clinice solide privind eficiența masticației pe termen lung. Clinical Assessment of Flexible and Non-Metal Clasp Dentures: A Systematic Review.

Care sunt dezavantajele unei proteze flexibile?

Flexibilitatea care contribuie la confort și estetică poate deveni, în anumite situații, o limitare biomecanică.

Printre problemele descrise în literatura de specialitate se află:

sprijinul vertical mai redus în cazul protezelor complet flexibile;
deplasarea bazei sub forțele de masticație;
posibilitatea traumatizării mucoasei dacă proteza nu este corect proiectată sau adaptată;
dificultăți mai mari de ajustare și lustruire față de acrilatul clasic;
reparații și rebazări mai dificile, uneori necesitând intervenția laboratorului de tehnică dentară;
aderența mai dificilă între materialul termoplastic și rășinile utilizate pentru reparații sau pentru fixarea dinților artificiali;
posibile modificări de culoare și creșterea rugozității suprafeței în timp;
acumularea de biofilm dacă suprafața se deteriorează sau proteza nu este igienizată corect.

Review-ul privind protezele fără croșete metalice publicat în Journal of Indian Prosthodontic Society subliniază că materialele termoplastice pot deveni mai rugoase și se pot colora în timp, iar reparațiile, finisarea și rebazarea sunt mai dificile decât în cazul protezelor convenționale. Autorii recomandă utilizarea prudentă a protezelor complet flexibile, mai ales atunci când sunt propuse drept soluție definitivă.

Când poate fi luată în calcul o proteză flexibilă?

Nu există o listă universală de indicații, iar alegerea depinde de numărul și poziția dinților rămași, starea parodontală, anatomia crestelor alveolare, ocluzie și forțele masticatorii.

În literatura protetică, protezele din poliamidă sau alte materiale termoplastice au fost utilizate în situații precum:

proteze parțiale cu cerințe estetice ridicate, în special când pacientul dorește evitarea croșetelor metalice vizibile;
anumite zone cu retentivități anatomice pronunțate;
deschidere redusă a gurii, în anumite situații;
istoric de fracturi repetate ale unor proteze rigide;
anumite situații în care există intoleranță sau alergie documentată la materiale folosite în protezele convenționale;
proteze provizorii în anumite etape ale tratamentului.

În schimb, spațiile edentate foarte întinse, lipsa unui număr suficient de dinți de sprijin sau situațiile în care proteza necesită un control biomecanic important pot face o construcție complet flexibilă mai puțin potrivită.

De aceea, materialul nu ar trebui ales numai după criteriul „moale versus tare” sau după aspectul croșetelor. Designul protezei și distribuirea forțelor sunt cel puțin la fel de importante precum materialul din care aceasta este realizată.

Ce este căptușirea unei proteze cu silicon?

A doua situație descrisă uneori ca „proteză din silicon” este foarte diferită.

Proteza poate avea o bază convențională rigidă, de exemplu din PMMA – rășina acrilică utilizată pe scară largă în protezele totale – iar suprafața care se sprijină pe gingie poate fi acoperită cu un material moale și elastic, denumit soft liner sau resilient liner.

Aceste materiale pot fi pe bază de rășini acrilice plastifiate sau pe bază de elastomeri siliconici.

Rolul lor este acela de a crea o zonă mai elastică între baza rigidă a protezei și mucoasă și de a distribui o parte din presiunea produsă în timpul masticației.

Un review sistematic asupra materialelor de căptușire descrie elastomerii siliconici drept una dintre principalele categorii de materiale reziliente utilizate pentru suprafața protezei aflată în contact cu țesuturile orale.

Când poate fi util un strat moale de silicon?

Căptușelile moi sunt utilizate în special la pacienții care au dificultăți în tolerarea presiunii produse de o proteză rigidă.

Pot exista situații în care creasta alveolară este foarte resorbită, mucoasa este subțire sau sensibilă, iar proteza generează durere în zonele de sprijin. Materialul elastic poate amortiza parțial forțele transmise țesuturilor.

O meta-analiză publicată în 2026 în Journal of Prosthodontics, care a inclus 32 de studii și 710 pacienți, a constatat că protezele totale cu materiale moi de căptușire au fost asociate, în ansamblu, cu o mai bună performanță masticatorie, o forță de mușcătură mai mare, o calitate a vieții legată de sănătatea orală mai bună și mai puțină durere decât protezele fără astfel de materiale, în studiile cu urmărire de până la șase luni.

Există și studii randomizate care au evaluat în mod specific căptușelile siliconice. Un astfel de studiu a arătat o îmbunătățire a capacității de masticație la pacienții cu proteze totale mandibulare căptușite cu silicon comparativ cu protezele acrilice convenționale.

Care sunt limitele unei căptușeli moi cu silicon?

Materialul moale nu rezolvă cauza oricărei proteze dureroase. Dacă o proteză este instabilă, are o ocluzie incorectă, este prea veche sau nu mai corespunde anatomiei actuale a câmpului protetic, simpla adăugare a unui strat moale nu este întotdeauna soluția potrivită.

Materialele de căptușire au, la rândul lor, limite.

Pot apărea:

degradarea suprafeței în timp;
desprinderea materialului moale de baza rigidă a protezei;
modificarea elasticității;
rugozitate și acumularea de biofilm;
colonizare microbiană, inclusiv cu specii de Candida;
necesitatea înlocuirii periodice a materialului.

Un review sistematic publicat în Journal of Prosthodontic Research a concluzionat că materialele moi de rebazare pot îmbunătăți satisfacția pacientului, calitatea vieții și capacitatea de masticație, dar au o durată funcțională mai redusă decât materialele rigide și prezintă un risc mai mare de contaminare microbiană în utilizarea îndelungată.

Siliconul poate favoriza apariția candidozei?

Nu siliconul, în sine, înseamnă automat apariția unei infecții. Problema este că suprafața materialelor moi poate permite acumularea biofilmului, mai ales dacă devine rugoasă și proteza nu este igienizată adecvat.

Candida albicans poate coloniza materialele de căptușire ale protezelor, iar acumularea biofilmului este unul dintre factorii implicați în stomatita asociată purtării protezei.

Din acest motiv, igiena corectă și verificarea periodică a materialului sunt importante. Un material deteriorat, poros sau desprins poate necesita înlocuire, nu doar curățare.

Cum se curăță o proteză flexibilă sau una căptușită cu silicon?

Metoda de igienizare trebuie adaptată materialului. Produsele sigure pentru o proteză acrilică sau metalică nu sunt automat potrivite pentru orice rășină termoplastică sau pentru un strat moale de silicon.

Review-ul publicat în British Dental Journal privind igiena protezelor atrage atenția că diferitele materiale au compatibilități diferite cu periuțele și soluțiile chimice de curățare.

Pentru protezele flexibile, producătorii recomandă frecvent sisteme proprii de curățare, iar utilizarea altor substanțe poate modifica suprafața materialului.

În cazul protezelor cu căptușeală moale, periajul agresiv poate deteriora suprafața, iar unele soluții chimice pot modifica proprietățile materialului. Din acest motiv, pacientul ar trebui să primească instrucțiuni precise de curățare în funcție de materialul utilizat în proteza sa.

Pasta de dinți obișnuită poate fi prea abrazivă pentru anumite proteze și poate produce zgârieturi care favorizează ulterior acumularea biofilmului. British Dental Journal – Denture cleanliness and hygiene.

O proteză flexibilă este mai confortabilă decât una acrilică?

Pentru unii pacienți, da. Flexibilitatea, greutatea redusă și absența unor croșete metalice pot produce o senzație inițială de confort mai bună.

Dar confortul nu depinde numai de material.

O proteză rigidă bine proiectată și corect adaptată poate fi mai stabilă și mai funcțională decât una flexibilă aleasă într-o situație în care aceasta nu poate asigura suficient sprijin. La fel, o proteză flexibilă bine indicată poate fi o soluție foarte bine tolerată într-un caz potrivit.

Datele disponibile sugerează o satisfacție bună a pacienților pe termen scurt pentru protezele flexibile, însă dovezile privind performanța lor clinică pe termen lung sunt încă limitate.

Proteza „din silicon” este mai bună pentru gingii?

Nu poate fi formulată o regulă generală.

Un strat moale pe bază de silicon poate reduce durerea și poate îmbunătăți confortul la anumite persoane care poartă proteze totale, în special când țesuturile de sprijin sunt sensibile.

O proteză complet flexibilă reprezintă însă o altă situație. Elasticitatea excesivă poate determina deplasarea protezei și încărcarea țesuturilor de susținere dacă designul nu asigură suficient sprijin. Literatura descrie inclusiv posibilitatea traumatizării mucoasei în cazurile selectate necorespunzător.

Prin urmare, afirmația că materialul „moale protejează întotdeauna gingia” este prea simplă. Contează modul în care proteza distribuie forțele în ansamblu.

Proteza flexibilă poate fi reparată?

În multe cazuri, da, dar procedura poate fi mai dificilă decât pentru o proteză acrilică convențională.

Rășinile termoplastice au proprietăți diferite de PMMA, iar legarea lor de materialele folosite în mod obișnuit pentru reparații și rebazări poate fi dificilă. Unele intervenții trebuie realizate în laborator, cu echipamente și materiale specifice.

Acest aspect merită discutat înainte de realizarea protezei, mai ales dacă pacientul are o situație dentară care se poate modifica în timp și există probabilitatea ca proteza să necesite adaptări ulterioare.

Proteza flexibilă, proteza acrilică sau proteza cu silicon: cum se alege?

Nu există un singur material optim pentru toți pacienții.

Alegerea trebuie făcută după evaluarea:

numărului de dinți lipsă și a poziției acestora;
dinților naturali care pot asigura sprijinul protezei;
stării gingiilor și parodonțiului;
formei și gradului de resorbție a crestelor alveolare;
ocluziei și forțelor masticatorii;
nevoilor estetice;
istoricului de intoleranță la diferite materiale;
posibilității de igienizare și întreținere;
necesității unor modificări sau reparații ulterioare.

În anumite situații poate fi utilă și o soluție hibridă: o proteză cu un schelet rigid pentru sprijin și stabilitate, dar cu elemente estetice din material termoplastic. Literatura de specialitate consideră astfel de combinații interesante tocmai pentru că încearcă să păstreze avantajele estetice ale rășinilor flexibile fără a renunța la principiile biomecanice ale protezelor convenționale.

Ce trebuie să întrebi dacă ți se propune o „proteză din silicon”?

Pentru pacient, una dintre cele mai utile întrebări este foarte simplă: „Din ce material va fi făcută exact proteza?”

Este util să afli:

dacă este vorba despre poliamidă/nylon, altă rășină termoplastică sau despre o proteză acrilică cu strat de silicon;
dacă proteza este destinată utilizării definitive sau temporare;
de ce materialul respectiv este potrivit pentru situația ta;
cum poate fi reparată sau rebazată ulterior;
cu ce produse trebuie curățată;
la ce interval trebuie verificată;
ce alternative există pentru aceeași situație protetică.

Protezele dentare „din silicon”: ce trebuie reținut

În majoritatea cazurilor, ceea ce este numit popular „proteză dentară din silicon” este fie o proteză flexibilă realizată dintr-o rășină termoplastică, cel mai frecvent poliamidă, fie o proteză convențională căptușită pe partea gingivală cu un material moale pe bază de silicon.

Protezele flexibile pot oferi avantaje estetice și pot fi confortabile în cazurile corect selectate, dar flexibilitatea nu reprezintă automat un avantaj biomecanic. Reparațiile și rebazările pot fi mai dificile, suprafața se poate modifica în timp, iar dovezile privind performanța clinică pe termen lung sunt încă mai limitate decât pentru soluțiile protetice convenționale.

Căptușelile moi din silicon au un rol diferit: pot reduce presiunea exercitată asupra mucoasei și pot îmbunătăți confortul, masticația și calitatea vieții unor purtători de proteze totale. În schimb, materialul necesită întreținere atentă și poate fi afectat în timp de uzură, desprindere și acumularea biofilmului.

Alegerea nu ar trebui făcută numai după criteriul „moale”, „flexibil” sau „fără metal”. O proteză trebuie să ofere simultan estetică, retenție, stabilitate, sprijin și o distribuție adecvată a forțelor masticatorii, iar aceste caracteristici depind atât de material, cât și de proiectarea protezei pentru situația particulară a pacientului.

Referințe