Implanturile pterigoidiene, utilizate în reabilitarea maxilarului posterior sever atrofiat, sunt prezentate într-un nou articol publicat de Dentistry.co.uk. Materialul semnat de dr. Pretam Gharat trece în revistă indicațiile acestei tehnici, reperele anatomice, principiile inserării și posibilele complicații chirurgicale.
Articolul, intitulat „Everything you need to know about pterygoid implants”, a fost publicat la 30 iulie 2026. Autorul, dr. Pretam Gharat, are experiență în implantologia complexă și în reabilitările orale totale, inclusiv în utilizarea implanturilor pterigoidiene și zigomatice.
O opțiune pentru maxilarul posterior atrofiat
Implanturile pterigoidiene pot reprezenta o soluție pentru pacienții cu resorbție osoasă severă în regiunea posterioară a maxilarului, la care inserarea implanturilor convenționale este dificilă din cauza volumului osos redus și a apropierii sinusului maxilar.
Tehnica presupune obținerea ancorajului într-o zonă osoasă densă, situată posterior, implantul traversând tuberozitatea maxilară și procesul piramidal al osului palatin pentru a ajunge la regiunea pterigoidiană.
Potrivit articolului, această formă de ancorare poate permite, în cazurile atent selectate, evitarea procedurilor de augmentare osoasă sau de ridicare a planșeului sinusal. Implanturile pterigoidiene pot fi utilizate singure sau împreună cu alte tipuri de implanturi angulate ori extramaxilare în cadrul reabilitărilor fixe extinse.
Sprijin posterior și reducerea extensiilor protetice
Una dintre principalele indicații prezentate de autor este obținerea unui sprijin cât mai posterior pentru restaurările fixe pe întreaga arcadă.
Prin creșterea distanței dintre implantul situat cel mai anterior și implanturile posterioare, medicul poate îmbunătăți distribuția forțelor asupra lucrării protetice și poate reduce lungimea extensiilor fără suport, cunoscute sub denumirea de cantilever.
În articol sunt menționate mai multe situații în care implanturile pterigoidiene pot fi luate în considerare:
- reabilitarea fixă a maxilarului sever atrofiat;
- creșterea sprijinului posterior al unei lucrări pe întreaga arcadă;
- reducerea sau eliminarea extensiilor protetice distale;
- evitarea, în anumite condiții anatomice, a intervențiilor asupra sinusului maxilar;
- obținerea unei stabilități primare care să permită încărcarea imediată;
- utilizarea ca implant de salvare atunci când alte opțiuni de ancorare posterioară sunt limitate.
Traiectoria și angulația implantului
Dr. Pretam Gharat explică faptul că implanturile sunt inserate, de regulă, într-o direcție oblică față de planul ocluzal, pentru a evita sinusul maxilar și pentru a angaja osul cortical dens din regiunea pterigoidiană.
Stabilitatea inițială ridicată care poate fi obținută în această regiune constituie unul dintre avantajele tehnicii. Aceasta poate contribui la stabilitatea cumulată a implanturilor dintr-o reabilitare totală și, în anumite cazuri, la realizarea unei protezări provizorii fixe cu încărcare imediată.
Autorul subliniază însă importanța cunoașterii detaliate a anatomiei locale și a planificării tridimensionale. Direcția implantului trebuie adaptată particularităților anatomice ale fiecărui pacient, iar poziționarea incorectă poate împiedica obținerea ancorajului cortical urmărit.
Care sunt posibilele complicații
Regiunea pterigoidiană este dificil accesibilă și se află în vecinătatea unor structuri vasculare, nervoase și musculare importante. Din acest motiv, inserarea acestor implanturi este considerată o procedură avansată, care necesită experiență chirurgicală și o planificare riguroasă.
Printre posibilele complicații descrise în articol se numără:
- sângerarea produsă prin lezarea unor structuri vasculare locale;
- poziționarea greșită a implantului și neangajarea osului cortical pterigoidian;
- perforarea accidentală a unor structuri anatomice;
- tulburări senzitive temporare sau permanente;
- trismusul și limitarea temporară a deschiderii gurii;
- fractura tuberozității maxilare.
Evaluarea imagistică tridimensională, alegerea corectă a dimensiunilor implantului și controlul precis al angulației sunt esențiale pentru reducerea acestor riscuri.
O tehnică avansată, destinată cazurilor atent selectate
Autorul concluzionează că implanturile pterigoidiene pot reprezenta o opțiune viabilă pentru reabilitarea maxilarului posterior atrofiat, în special atunci când se urmărește obținerea unui sprijin protetic posterior fără recurgerea la proceduri complexe de augmentare osoasă.
Indicația trebuie stabilită individual, după evaluarea anatomiei, a stării generale și orale a pacientului, a planului protetic și a experienței echipei care realizează tratamentul.
