Biofeedbackul, creșterea conștientizării comportamentului, mesajele de reamintire și strategiile de autocontrol ar putea contribui la gestionarea bruxismului în stare de veghe. Dovezile disponibile sunt însă puține și provin, în majoritate, din studii mici, cu perioade scurte de monitorizare și risc de eroare metodologică, arată un review sistematic publicat în revista BMC Oral Health.
Lucrarea, intitulată „Management of awake bruxism: a systematic review”, a analizat intervențiile evaluate până în prezent pentru gestionarea bruxismului manifestat în timpul stării de veghe.
Review-ul a fost realizat de David A. Graham și colegii săi și a fost publicat la 24 februarie 2026. Articolul integral este disponibil în regim open access în BMC Oral Health.
Bruxismul în stare de veghe nu înseamnă doar scrâșnirea dinților
Bruxismul în stare de veghe, denumit uneori și bruxism diurn, este definit ca o activitate a musculaturii masticatorii care apare atunci când persoana este trează. Aceasta poate include contactul repetat sau prelungit dintre dinți, încleștarea dinților, precum și menținerea sau împingerea mandibulei într-o poziție tensionată.
Conform definițiilor actuale, bruxismul este considerat o activitate a musculaturii masticatorii și nu, în mod automat, o afecțiune. Importanța sa clinică depinde de frecvență, intensitate și de consecințele produse.
În unele situații, comportamentul poate contribui la uzura dentară, fracturarea dinților sau a restaurărilor, suprasolicitarea musculaturii masticatorii și apariția durerii orofaciale. Autorii review-ului estimează că manifestările de bruxism în stare de veghe sunt raportate de aproximativ una din patru persoane din populația generală.
Doar nouă studii au îndeplinit criteriile de includere
Cercetătorii au efectuat căutări în baze de date precum Medline, Embase, Scopus, LILACS și CINAHL, precum și în surse de literatură nepublicată. Au fost eligibile studiile clinice care au evaluat gestionarea bruxismului în stare de veghe la adolescenți și adulți cu vârsta de cel puțin 13 ani.
După eliminarea duplicatelor, autorii au analizat 4.358 de rezumate și au evaluat integral 210 articole. Numai nouă studii, care au inclus în total 165 de participanți, au îndeplinit criteriile stabilite.
Intervențiile analizate au fost foarte diferite, astfel încât cercetătorii nu au putut realiza o meta-analiză și nu au putut compara cantitativ eficacitatea strategiilor.
Majoritatea intervențiilor s-au bazat pe modificarea comportamentului
Cele mai multe strategii identificate pot fi încadrate în categoria intervențiilor cognitiv-comportamentale. Acestea urmăresc creșterea capacității pacientului de a recunoaște activitatea musculară și de a întrerupe comportamentul înainte ca acesta să devină persistent.
Studiile incluse au evaluat:
- biofeedbackul electromiografic sau furnizat prin dispozitive intraauriculare;
- ascultarea ghidată a muzicii;
- tehnicile de inversare a obiceiului;
- mesajele și alertele de reamintire;
- consilierea și strategiile de autoîngrijire;
- administrarea unor medicamente, în serii foarte mici de cazuri.
În ansamblu, cercetările au raportat rezultate favorabile pentru mai multe dintre aceste intervenții. Autorii review-ului avertizează însă că studiile au fost prea mici și prea eterogene pentru a stabili care metodă este cea mai eficientă.
Biofeedbackul, strategia cel mai frecvent studiată
Biofeedbackul a fost evaluat în trei dintre cele nouă studii. Metoda utilizează semnale sonore, senzoriale sau vizuale pentru a avertiza pacientul atunci când activitatea musculaturii masticatorii depășește un anumit nivel.
Prin primirea semnalului, persoana poate deveni conștientă că își încordează mandibula sau își încleștează dinții și poate încerca relaxarea musculaturii.
Unele studii au indicat o reducere a încleștării dinților și a simptomelor asociate. Monitorizarea a fost însă limitată, uneori la numai câteva ore sau zile, iar numărul participanților a fost redus.
Un dispozitiv intraauricular a înregistrat, de asemenea, o rată mare de abandon și reacții locale, precum înroșirea sau apariția unor senzații neplăcute în conductul auditiv. În plus, dispozitivul se activa numai la contactul complet dintre dinți și nu putea detecta tensionarea mandibulei fără contact dentar.
Ascultarea muzicii și inversarea obiceiului
Două studii au analizat ascultarea ghidată a muzicii. Rezultatele sugerează că muzica poate modifica activitatea musculaturii masticatorii, însă efectul ar putea depinde de frecvența episoadelor de încleștare și de tipul muzicii.
Autorii consideră că această metodă ar putea fi inclusă într-o abordare mai amplă, dar nu există suficiente dovezi pentru a fi utilizată ca intervenție principală sau unică.
O altă strategie analizată a fost inversarea obiceiului. Aceasta presupune identificarea momentelor în care apare comportamentul, întreruperea secvenței care îl declanșează și învățarea unui răspuns incompatibil cu încordarea musculaturii.
Într-un studiu care a inclus numai patru persoane, frecvența manifestărilor s-a redus, iar efectele s-au menținut la evaluările efectuate după șase și 12 luni. Dimensiunea extrem de mică a lotului nu permite însă formularea unor concluzii ferme.
Autorii propun principiul celor „cinci A”
Pe baza elementelor comune identificate în intervențiile analizate, autorii au formulat o abordare conceptuală denumită „Five As” – cei cinci A:
- Appraisal – evaluare și explicare: pacientului îi sunt explicate comportamentul și posibilele sale consecințe;
- Awareness – conștientizare: sunt utilizate tehnici de automonitorizare sau dispozitive care oferă feedback pe parcursul zilei;
- Avoidance – evitarea factorilor modificabili: sunt analizați factori precum consumul de cafea, fumatul, privarea de somn, timpul petrecut în fața ecranelor și anumite medicamente;
- Advisement – reamintire: pacientul primește alerte care îi reamintesc să verifice și să corecteze poziția mandibulei;
- Application – aplicare: la apariția alertei sunt efectuate exerciții pentru reducerea tensiunii musculare.
Cercetătorii precizează că această schemă reprezintă o propunere derivată din dovezile limitate existente. Ea nu este încă o recomandare clinică validată și trebuie evaluată în studii prospective.
Tratamentul medicamentos nu poate fi recomandat
Dovezile privind medicamentele provin numai din rapoarte sau serii de cazuri. Într-o serie de cinci pacienți a fost analizată administrarea quetiapinei, însă bruxismul nu a fost evaluat prin metode standardizate și nu au rezultat dovezi clare privind eficacitatea.
Autorii review-ului consideră că o abordare farmacologică nu poate fi susținută în prezent, mai ales în condițiile în care există strategii conservative care nu implică riscurile reacțiilor adverse medicamentoase.
Puține studii și un risc important de eroare
Majoritatea studiilor incluse au prezentat un risc moderat sau ridicat de eroare metodologică. Principalele probleme au fost numărul redus de participanți, monitorizarea de scurtă durată, absența unor grupuri de control bine definite și utilizarea unor criterii diferite pentru identificarea bruxismului.
De asemenea, cele mai multe cercetări au urmărit încleștarea dinților. Niciun studiu nu a evaluat în mod specific intervențiile pentru tensionarea sau împingerea mandibulei fără contact dentar, deși acest comportament poate fi frecvent la persoanele cu tulburări temporomandibulare.
Bruxismul poate fluctua în mod natural, iar simplul fapt că pacientul știe că este monitorizat îi poate modifica temporar comportamentul. Studiile analizate nu au putut separa în mod clar efectul intervenției de efectul placebo, de așteptările pacientului sau de aceste fluctuații spontane.
Sunt necesare ghiduri bazate pe dovezi mai solide
Review-ul arată că intervențiile comportamentale pot avea un rol în reducerea frecvenței și a consecințelor bruxismului în stare de veghe. Datele nu permit însă recomandarea unei singure metode și nici elaborarea unui protocol terapeutic standard.
Autorii solicită studii mai ample, cu monitorizare electromiografică pe perioade mai lungi, grupuri de control adecvate și definiții standardizate ale diferitelor forme de activitate musculară.
În evaluarea clinică ar putea fi necesară o abordare biopsihosocială, care să țină seama atât de comportamentul muscular, cât și de durere, stres, anxietate, calitatea somnului și ceilalți factori care pot influența manifestările bruxismului.
